Izvoarele de mai tarziu îl numesc Zheng Qin Shi Huangdi, adică „Primul împărat al imperiului Qin". Urcand, în anul 246 î.e.n., pe tronul regatului Qin, Shi Huangdi, în varstă de numai 13 ani, nu moştenea numai cel mai puternic dintre regatele combatante chineze şi glorioasa tradiţie a trei dinastii deosebit de longevive, ci şi una dintre cele mai vechi şi mai ramificate culturi din cate cunoştea omenirea.
Shi Huangdi a fost supranumit de europeni Cezarul chinez, tara detinand un zid de apărare de 4000 de kilometri.
Shi Huangdi a fost supranumit de europeni Cezarul chinez, tara detinand un zid de apărare de 4000 de kilometri.
Astfel, in acea perioada chinezii aveau un calendar lunar-solar (perfecţionat faţă de cel anterior, din vremea lui Wu-Wang), funcţiona deasemenea de multă vreme o academie, astronomia marcase un mare progres, literatura şi filosofia se aflau la loc de cinste în această dezvoltare, iar tot in acea vreme Zheng a continuat politica de expansiune deschisă de Shang Yang, luindu-si mai tarziu numele de Imparat, asa-numitul titlul de Huangdi .
Complezul funerar de morminte Shi Huangdi este realizat de mai bine de 2 mii de ani de acest prin Imparat al Chinei, care in toata viata sa a avut frica de moarte. El si-a construit mormantul cu ajutorul a 700.000 de oameni. Acestia la ordinele imparatului au realizat 6000 de soldati cu chipuri diferite din caramida.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu